Victor Romanescu: Cum investești corect banii câștigați peste hotare și ce trebuie să cunoști dacă ai decis să-i investești într-un imobil

Conaționalii, atunci când aleg să revină acasă, în mare parte se stabilesc în Chișinău. Stilul de viață european, care îi fascinează pe cetățenii noștri de peste hotare, îi face să-și stabilească niște caracteristici similare celor europene pentru casele și apartamentele pe care le caută. Oamenii au idei, dorințe și standarde diferite, așadar, dacă unii optează pentru apartamente la etaje înalte, alții aleg casele la sol, cu grădină sau curte.

 

Dacă este să vorbim despre alegerea apartamentelor, atunci acestea trebuie să fie în case mai puțin aglomerate, dar în zone mai populare, compania de construcții să aibă o reputație ireproșabilă în ceea ce ține de calitatea construcției, accesul la infrastructura urbană să fie foarte accesibil, chiar dacă practica arată că ultimul criteriu este important doar în momentul căutărilor, pentru că în viața cotidiană majoritatea utilizează automobilul pentru deplasare, astfel proximitatea față de stația de troleibuz nu mai este atât de necesară. 

Dacă vorbim de case, atunci ele trebuie să fie noi, stilul modern hi-tech este în topul preferințelor, curte spațioasă și o suprafață nu mai mare de 180 m2. 

Nu mai este un secret că investițiile în imobiliare pentru diasporă sunt cele mai eficiente metode de conservare a economiilor câștigate peste hotare. Iar acest fapt are câteva avantaje majore. Primul avantaj important pentru a investi în Moldova, în comparație cu investițiile peste hotare într-un imobil este desigur prețul. În Chișinău, cu 50.000 de Euro încă ai ce cumpăra, pe când în alte capitale europene prețul unui m2 depășește 2.500 de euro/m2, iar cu 50.000 Euro nu prea poți cumpăra nimic. Un alt avantaj forte este că procurând un apartament în Chișinău îți asiguri nu numai un colțișor al tău, dar și faptul că ai un depozit sigur în m2. Această investiție poate fi valorificată sau prin revânzare, sau prin darea în chirie, ceea ce îți poate aduce și un profit, pe lângă restul.

Dacă vă doriți accesul la un oraș un pic mai modernizat decât Chișinăul, dar totuși nu departe de Moldova, atunci ar fi oportun să luați în calcul procurarea unui apartament la Iași. Prețurile de acolo la momentul dat variază de la 1.150 de euro până la 1.700 de euro m2. Dacă îți dorești momentan o investiție, care să îți aducă un venit, iar ulterior, peste ani să fie propriul tău loc de trai, atunci Iașiul este o idee genială. Și asta din motiv că este al doilea oraș din topul celor mai populare din România unde își deschid filiale giganții IT mondiali. Iar luând în calcul faptul că acesta tinde să se dezvolte din punct de vedere economic, odată cu el vor crește și prețurile la imobile. Așa că, un plus ar fi să investești într-un imobil iar după procurare să-l oferi spre închiriere. Un alt avantaj dacă îți dorești să investești într-un imobil la Iași este revânzarea apartamentului cumpărat la etapa de construcție. Creșterea prețului de la etapa inițială a construcției până la darea în exploatare poate constitui, în medie, 200 de euro pentru m2, ceea ce iarăși devine un detaliu important în favoarea dumneavoastră. 

Așadar, dacă îți dorești să faci o investiție în imobiliare, alege să o faci corect și profitabil.