Victor Romanescu: De ce acum ar putea fi momentul potrivit pentru a procura un imobil?

Volumul vânzărilor pe piață acum este influențat negativ de războiul din Ucraina. Seria de știri și imagini care sunt distribuite pe rețelele de socializare transmit panică și frică în rândul cețățenilor. Nu avem cum să transmitem un cuvânt magic în Facebook și să calmăm masele și nici nu vom face asta.
Noi vom scrie despre ce știm, despre piața imobiliară.
Am identificat câteva particularități ale pieței noastre care poate să motiveze potențialii cumpărători să cumpere imobile acum:

 

  • Proprietarii sunt mai flexibili să ofere reduceri.
    Dacă oferta mică oferită de piață în ultimele 18 luni i-a făcut pe vânzători mai reticenți la reduceri sau chiar majorau prețul, atunci când vedeau o cerere mare, acum lucrurile se schimbă. Vânzătorii, în special investitorii, doresc să-și realizeze apartamentele și sunt dispuși la negocieri;

  • Cetățenii ridică banii depozitați în bănci.
    Mulți dintre ei ne abordează pentru consultații referitor la o eventuale investiție a banilor în imobiliare. Ținta la așa investiții vor fi apartamentele cu un preț de maxim 40-45 000, așa că dacă ești în căutare de apartament în așa buget, atunci să știi că în timpul apropiat va fi o concurență și mai mare la așa tip de imobil.

 

  • Companiile de construcții vor ridica prețurile.
    Metalul folosit în construcțiile civile astăzi nu este de găsit în piață. Deși prețul lui s-a dublat în ultima săptămână, stocurile sunt practic epuizate. Aceeași soartă o au și multe alte materiale de construcții care erau importate din Ucraina, sau erau produse pe teritoriul Moldovei cu materii prime importate din țara vecină. Primii care vor scumpi prețurile după companiile de construcții vor fi proprietarii de apartamente în blocurile locative care sunt acum spre finisare, adică se dau în exploatare în trim. II-III anul curent.

 

Ne rugăm pentru pace în țara vecină și suntem solidari cu miile de cetățeni ucraineni care acum se află pe teritoriul țării noastre.
Compania noastră și-a adus aportul în campania națională de ajutor pentru ei, prin oferirea apartamentelor în folosință temporară gratuită. Acum speranțele noastre sunt îndreptate spre încetarea cît mai curînd a operațiunilor militare.
Pace tuturor!