Romanescu utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Victor Romanescu: De ce investițiile în apartamente pentru chirie atrag moldovenii?

Un apartament în Chișinău care se dă în chirie, este probabil, cea mai sigură investiție imobiliară pentru orice cetățean din țara noastră. Cererea la chirie în Chișinău este mereu mai mare decât oferta, la categoria apartamentelor cu 1 și 2 camere. Cele mai solicitate sunt apartamentele în chirie cu bugetul 200-400 Euro/lunar. În acest segment sunt cuprinse atît apartamentele din bloc nou, cît și bloc vechi. 

 

De ce investițiile imobiliare sunt în topul investițiilor la noi în Moldova, în rândul cetățenilor? În acest blog, vom descrie una din strategii de investiții, cumpărare și dare în chirie.

 

Avantaje investiției în imobile pentru închirierea lor ulterioară:

  • venit stabil și previzibil. Chiria se achită lunar pe cardul proprietarului, sau în numerar. Semnând un contract de minim 1 an cu chiriașul, D-voastră aveți certitudinea că veți primi o sumă determinată de bani pe parcursul acestui an, lunar, din transmiterea în locațiune a acestui imobil.

  • rentabilitate triplă în raport cu depozitele bancare în valută. Astăzi depozitele bancare la termen, în valută, oferă o dobândă de cca 2,55-2,75% anual. Un apartament în chirie însă, ofertă un rentabilitate de minim 7% la banii investiți. 

  • Imobilul crește în preț pe parcursul timpului, iar banii însă, își pierd valoarea din cauza inflației. Astfel, un apartament procurat pentru închiriere, pe lîngă faptul că va genera un venit stabil lunar, își va spori valoarea în timp. Deseori, familiile investesc banii în imobile pentru închiriere, venitul lunar îl cheltuie pe necesități curente, iar capitalul de bază, folosit pentru procurarea apartamentului, este conservat. Aceste apartamente constituie bogăția familiei, agonisită prin muncă, care poate fi transmisă copiilor. 

 

Totodată, de succes se bucură și chiria caselor la sol în anumite locații din Chișinău. Spre exemplu una dintre cele mai solicitate zone reprezinta cea în nemijlocita apropiere de parcul Valea Morilor, dar și restul sectorului Centru. Aici fiind o zonă populară în rândul diplomațiilor străine, care deseori iau imobilele în chirie pe o perioada de mai mulți ani. 

 

       În concluzie, investiția într-un imobil în Chișinău pentru închiriere reprezintă nu doar o sursă de venit stabil și previzibil, ci și o modalitate eficientă de a-ți proteja economiile și de  vă  asigura un viitor financiar sigur și stabil. Această strategie poate fi privită ca o formă de fond de pensii privat, oferind siguranță în zilele de mâine și construind o bază financiară solidă pentru generațiile viitoare.